închide
Echipa NaționalăHandbal InternLiga Națională

Paula Ungureanu rupe tăcerea: ”Aventura mea la Baia Mare s-a încheiat într-un mod în care nu mi-aş fi imaginat”

Portarul naționalei României de handbal feminin, Paula Ungureanu vorbește despre problemele cu care s-a confruntat la vicecampioana României, HCM Baia Mare. După ce a fost criticată dur de suporterii echipei HCM Baia Mare în urma înfrângerii din campionat cu Corona Brașov, Paula nu a mai evoluat pentru gruparea maramureșeană.

Neplătită încă de la finalul anului 2015, goalkeeper-ul fostei campioane a României a fost acuzată de anumite persoane cum că nu și-ar fi apărat corect șansele în meciul de campionat dintre Corona Brașov și HCM Baia Mare, pierdut de băimărence cu scorul de 26-32. Paula Ungureanu nu a dorit să vorbească în toată această perioadă de probleme clubului HCM Baia Mare, asta deoarece încă se mai afla sub contract cu formația maramureșeană.

”Ţin să precizez că întârzierea cu care răspund acestor acuzaţii este strict datorată contractului prin care am fost legată de clubul HCM Baia Mare până de curând şi datorită colegelor care erau angrenate în competiţii. Venirea mea la Baia Mare s-a datorat proiectului care mi-a fost propus, proiect care însemna dezvoltarea handbalului românesc pe plan internaţional. Mi-am pus semnătura pe acest contract în speranţa că ajut handbalul românesc, în speranţa că împreună vom fi cei mai buni. Am fost acuzată de anumite persoane că nu mi-am jucat corect şansele. Eu, ca sportiv, am încercat întotdeauna să fiu cea mai bună, m-am pus în slujba echipei şi am dat tot ce am avut mai bun, indiferent unde şi cu cine am jucat, mi-am apărat şansele corect. Lucruri ca trădare, furt şi necinste nu mă definesc ca persoană”, a explicat Paula Ungureanu pentru Agenția de Presă News.ro

În vârstă de 36 de ani, Paula Ungureanu a recunocut că s-a simțit deranjată în momentul în care a observat că oficialii clubului din Baia Mare nu au luat nicio măsură după ce aceasta a fost criticată dur pe rețelele de socializare și nu numai. De amintit este episodul în care Paula Ungureanu a fost huiduită în Sala ”Lascăr Pană” din Baia Mare în meciul cu HCM Roman (partidă programată imediat după înfrângerea HCM-ului în fața Coronei din Brașov).

”Ce mă supăra şi mă surprinde cel mai tare este faptul că nimeni din staf-ul administrativ, conducerea echipei, nu a emis un comunicat prin care să mă protejeze pe mine ca jucătoare a HCM-ului, cu toate că au ştiut foarte bine că lucrurile stau diametral opus faţă de cum au fost ele expuse pe reţele de socializare şi printre spectatori. Ulterior, am înţeles că s-a vrut ca toată atenţia negativa să curgă în direcţia mea, pentru ca ei, artizanii acestui eşec, să iasă basma curată. Poate oamenii din Baia Mare vor înţelege, într-un final, că eu am fost dedicată total acestei echipe, am jucat fără să fiu plătita din septembrie 2015, motivaţia a fost datorată lor, fanilor care m-au încurajat, care atunci când îmi strigau numele în tribune, îmi dădeau un impuls să merg mai departe. Dar, când şi ei au fost induşi în eroare de anumiţi speculanţi şi mi-au întors spatele, am simţit că e momentul să spun stop, şi astfel aventura mea la Baia Mare s-a încheiat într-un mod în care nu mi-aş fi imaginat”, a mai spus pentru News.ro, Paula Ungureanu.

Sursă Foto: Zagrean Viorel

Tags : handbalHCM Baia MarePaula UngureanuProbleme

7 Comentarii

  1. Tot in mod intarziat trebuia sa iasa la iveala si noul contract cu cei de la CSM ! Ori asta s-a intamplat imediat dupa meciul pierdut la Brasov …interesant nu ? … atunci de ce n-a tacut ea sau altcineva ??

  2. Păcat că ai devenit blatista acum, la maturitate… Uiți că o meciul a fost televizat si toată lumea a putut vedea evoluția voastră și in special a ta. Păcat.

  3. Amuzante acuzatiile. Tare sant curios sa vad citi dintre cei care i-si dau cu parerea au fost intro situatie similara cu a Paulei. Similara nu asemanatoare.

  4. invoca cotractul cu clubul asta nu este o scuza toti stiam ca sunt neplatite toti dezaprobam acest lucru dar jocul ei cu Brasovul nu pot sa-l uit nu pentru ca am pirdut ci penrtu faptul ca CSM a iesit campioana in urma unui joc lipsit de caracter si profesionalism

  5. Draga Paula…tot respectul…doar ca …cand cineva isi apara corect sansele….indiferent de club….de contract…fair play…cand cineva …prin absurd …te acuza de ceva…frumos este sa te aperi….nefiind vorba de club…fiind tu persoana aratata cu degetul(zic eu ..pe drept)….nu trebuie sa vii cu abureli dupa ce ai semnat cu alta echipa…nu stiu….poate iti lipseste orguliu de sine….

Adaugă un răspuns